...de acum nu poți decât să urci...

     Pentru că acest blog poartă numele de ”Frânturi din viață” și frânturile acestea nu sunt doar bune și pozitive, azi m-am hotărât să scriu un lucru despre mine pe care poate puțini îl știți.
     În viață experimentăm urcușuri și coborâșuri, lucru cu care cred că m-am cam obișnuit. Cu ce nu m-am obișnuit este faptul că trebuie să iau hotărâri și de acele hotărâri sunt responsabilă. Sunt o persoană care se hotărăște foarte greu, de aceea mă las dusă de vânt încoace și încolo, lucru care nu e deloc bun. Știu, și uite că din nou ajung la acel moment în viață când ar trebui să decid ce să fac....și clar...nu știu ce să decid.
     ”Ironia vieții” -să o numim așa că nu știu ce alt nume să îi dau- este că de fiecare dată când trebuie să iau o hotărâre nu e simplu. Nu e doar alb și negru. Mai intervine și un roșu  și-un albastru. Albul e bun, negrul nu. Până aici e ușor....dar oricum mai rămâne să aleg între alb, roșu și albastru lucru care pe mine mă termină.
      Înainte să scriu acest articol, scriam în jurnalul meu și în timp ce scriam acolo mă gândeam că dacă cineva îmi va vedea cândva jurnalul, cred că se va întreba cum de a rezistat fata asta cu atâtea întrebări din capul ei.
       Dacă vă întrebați între ce ar trebui să aleg acuma, iată și răspunsul: între Zalău și Cluj-Napoca. Conform descrierii de mai sus Zalăul e alb, Clujul e negru. Iubesc Zalăul, deși mulți nu înțeleg acest lucru...dar asta sunt eu. Deci, până aici e ușor....aleg Zalăul. Dar, dacă aleg Zalăul ar trebui să renunț la locul de muncă din Cluj și asta complică lucrurile. Apoi, dacă mă gândesc la viitor și la ceea ce înțeleg eu prin succes -de orice fel și după definiție proprie- cred că acest succes s-ar realiza în ....Zalău.
       Aceste fiind spuse pe scurt și fără multe detalii, am să închei aici dorindu-vă ca alegerile pe care le faceți să le faceți cu cap știind că sunteți responsabili de ele și să le puteți lua într-un mod ușor. Și poate în viitor veți afla și ce decizie am luat eu...și cel mai important dacă a fost o decizie bună sau nu.


PS. Dacă într-o zi ești la pământ nu dispera! Gândește-te că de acum nu poți decât să urci. :)

Oameni cu impact... oameni de nota 11

    Pentru că am la dispoziție câteva minute libere și pentru că astăzi am avut o întâlnire care m-a atins vreau să o împărtășesc și cu voi. Bine-nțeles că nu am să dau numele persoanei tocmai pentru că nu am cerut voie să îi fac numele public, dar am să încerc să vă redau un pic din ceea ce mi s-a întâmplat mie azi.
    Este vorba de un director din București cu care am luat legătura acum câteva zile. A acceptat să ne întâlnim și ziua stabilită a fost azi. Bine-nțeles că eu aveam emoții, doar mă întâlneam cu dânsul și întâlnirea a fost la birou. Așa că m-am pregătit, m-am îmbrăcat frumos și am fost gata de plecare la 15:30. Când am ajuns la birou, de la dânsul au ieșit trei persoane, fiecare având un rol în munca pe care ei o depun. Am fost primită într-un birou plin cu cărți de către un om simplu, deschis, și gata să mă ajute. Mi-a fost frică că mă va lua tare și că din două vorbe voi fi cu moralul la pământ. Dar nici pe departe nu a fost așa. Am aflat multe lucruri despre dânsul, familia dânsului, lucrarea care o conduce și după ce am plecat de la întâlnire am zis ca un astfel de om trebuie să fie cunoscut de mai mulți.
     Știu că sunt șanse să nu înțelegeți mai nimic din ceea ce eu v-am împărtășit acum, dar doar doream să vă asigur că oamenii care sunt sus puși sunt oameni ca și noi, uneori mai buni ca noi.
     Chiar înainte să ne despărțim am primit de la dânsul agende, calendare etc.
     Chiar dacă nu rămâneți cu nimic din această descriere, cu ce totuși aș vrea să rămâneți e ideea de: ”Fiți oameni indiferent de statutul social pe care îl aveți.”

Răscumpărătorul meu este viu!

Încă de mici copii ne bucurăm atunci când vine vorba de Sărbătoarea Paștelui. Ne bucurăm de ou roșu, de iepuraș, de orice tradiție care s-a înrădăcinat și pe teritoriul României. Dar de cele mai multe ori uităm adevărata semnificație a acestei sărbători...uităm semnificația chiar și atunci când creștem și nu mai suntem copii. Ne preocupăm enorm de prăjituri, de vestitele salate, și nu e rău. Dar dacă rămânem doar la atât pierdem esența, și o zi care ar trebui să fie una foarte specială e de fapt o altă zi banală, poate o zi în care ne odihnim după ce ne-am chinuit cu pregătirile.

Astăzi, vreau să vedem adevărata semnificație a cestei sărbători. Încă de când am fost în primul an la facultate, la cursul de istorie antică, am putut vedea că Învierea a fost un fapt real care a avut loc în istorie. Din punct de vedere istoric răstignirea Domnului Isus a avut loc în 14 Nissan 30, adică 7 aprilie, iar învierea a fost în 9 aprilie. Iar din punct de vedere spiritual, Domnul a biruit moartea, iar noi suntem considerați neprihăniți, adică îndreptățiți prin moartea și învierea Lui. Datorită păcatului înfăptuit de primul om, relația noastră cu Dumnezeu s-a rupt și am fost despărțiți pentru veșnicie de Domnul nostru deoarece Dumnezeu e Sfânt și noi devenisem păcătoși. Dar, așa ” de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viață veșnică”. Acesta este motivul morții și învierii Domnului Isus...Dumnezeu ne-a iubit și prin moartea și învierea Domnului noi avem posibilitatea de a reveni la aceea relație autentică cu Dumnezeu. Relația este refăcută doar prin credința în Fiul lui Dumnezeu...este simplu.

Eu vă doresc tuturor sărbători binecuvântate și adevărata semnificație să vă cuprindă ființa și să fiți tranformați de Jertfa și Învierea Domnului Isus.

UNIVERSITATEA BABEȘ-BOLYAI
FACULTATEA DE STUDII EUROPENE

                       TE INVITĂ SĂ TE ALĂTURI SPECIALIZĂRII

STUDII IUDAICE

ALĂTURI DE NOI VEI CUNOAŞTE:

- Introducere în Vechiul Testament
- Exegeza Vechiului Tesament
- Limba ebraică (IVRIT)

- Istoria generală a evreilor

- Istoria evreilor din România

- Ebraică biblică

- Arheologie biblică

- Istoria sionismului

- Literatură evreiască

- Filosofie evreiască

- Grupări şi partide politice evreieşti în România

- Statutul femeii în iudaism

- Evoluţia elitelor intelectuale evreieşti din România

- Istoria antisemitismului

- Reprezentarea Holocaustului în cinematografie

                                     OPORTUNITĂŢI PROFESIONALE:

                                            - cadru didactic

                                       - cercetător în domeniul studiilor iudaice

                                       - muzeograf

                                       - acces la studii de masterat

Detalii privind admiterea pe www.euro.ubbcluj.ro

Aștept s-ajung la Tine.

      Astăzi, toată ziua, am ascultat aceeași piesă. Am obiceiul acesta...când îmi place o piesă o ascult la nesfârșit. Acum două săptămâni, cineva, a cântat la noi în biserică piesa aceasta. Pentru cei care poate nu știți, eu fac parte dintr-o biserică neoprotestantă. În mometul în care am auzit refrenul mi l-am notat și azi am căutat aceea piesă pe internet. Am găsit-o și azi m-am bucurat de ea.

      Dați-mi voie să vă explic. Am parte de o viață plină de mulțumire și fericire. Am parte de o familie minunată, de prieteni care mă înțeleg, mă susțin, mă cunosc și mă acceptă așa cum sunt. Dumnezeu a îngăduit să am toate cele necesare, ba chiar mai mult. Zic toate acestea pentru a nu fi înțeleasă greșit legat de versurile din piesă. Dar, toate acestea, bunuri materiale, oameni speciali, lucruri pe care le am, vor păli în momentul în care Îl voi vedea față în față pe Cel care m-a creat. Aștept aceea zi!!
      Tu, care citești aceste rânduri, ești gata să te întâlnești cu Creatorul? Indiferent dacă crezi sau, te ascunzi după sintagma, sunt ateu, sau oricare alta, realitatea este aceeași. Dumnezeu există fie că tu crezi, fie că nu. Și la fel, fie că crezi, fie că nu, după moarte fiecare om va fi judecat.
     Eu sunt pregătită pentru acel moment, pentru că știu ce mă așteaptă. TU ești pregătit?

Sportul=Durere....peste ani plăcere.

V-ați gândit vreodată că lucrul care nu vă place în prezent s-ar putea sa îl doriți in viitor? Personal nu am crezut niciodată că am să îmi doresc cu ardoare să fac sport.

Știu că niciodată nu am fost bună la spor. Nu puteam să fac niciodată ceea ce îmi cerea învățătoarea și mai târziu profesorul. Știu că problemele mele au început în școala generală, mai exact în momentul în care am avut de a face mai serios cu sportul. În clasele I-IV deja trebuia să ne dăm peste cap, dar problema mea era că nu puteam să fac așa ceva. Știu că veneam acasă și plângeam că eu nu pot să fac. Eram urmașa unui sportiv cu diplome și medalii, dar o urmașă care nu se pricepea la cele mai elementare lucruri. Știu cum tata venea și îmi arăta cum trebuie să stau așa încât să pot să mă dau peste cap...dar fără nici un succes. Clasele I-IV au fost o adevărată tortură pentru mine.

Când am ajuns în clasa a V-a, profu nostru de sport ne punea să facem sport serios. Să nu spun că nici acum nu știam să mă dau peste cap, ce să mai vorbesc de săritura la groapa cu nisip, săritura în lungime de pe loc, viteză sau săritura la capră. Ora de sport o ADEVĂRATĂ provocare. 

Nu știu exact prin ce clasă, dar știu că eram în clasele V-VIII, când domnul profesor de sport, pe care și acum îl respect enorm, a făcut o primă minune cu mine. Într-o oră i-a lăsat pe colegii mei să facă ce vor, să se joace mai bine spus(eu nu știam nici să joc volei), iar pe mine m-a luat deoparte. A luat trambulina, a pus o saltea peste ea și mi-a zis:” Te pui sus pe trambulină și te rostogolești!” Evident că nu mi-ai ieșit din prima, dar în cele din urmă am reușit. Cred că a fost cel mai plăcut moment. Acest profesor a știut ce să facă și cum să procedeze. 

 Odată am venit acasă și am întrebat-o pe mama dacă și la facultate se face sport. În acel moment nici nu știam cu ce se mănâncă facultatea, dacă am să merg la facultate....dar am întrebat-o. Când a venit verdictul, că da, se face, am început să plâng.

Deși nu mă pricepeam aproape la nimic, nu mi-am scos niciodata scutire. Nu mi-am inventat boli ca să scap de orele de sport, și acum mă bucur că am avut puterea să nu dau înapoi deși mi-a fost extrem de greu.

În primii doi ani de liceu am avut profesori care nu ne-au stresat cu sportul. Era bine. Dar nu se putea să scap de liceu și să nu vină un profesor care să nu ne pună la muncă. Astfel că și în această perioadă am avut câte ceva de îndurat, dar a trecut cu bine.

Se știe că în momentul în care dai ”bacu” ultima probă e din sport, indiferent ce specializare sau ce liceu ai urmat. La mine nu a fost așa. Fiind la profil uman, clar primele probe și cele obligatorii erau româna, istoria, filosofia, engleza etc....și ultima probă sport la alegere cu matematica și altă limbă în afară de engleza. Pentru mine a fost foarte clar....MATEMATICA.

Am luat ceva ore în clasa a XII-a și la bacalaureat a fost bine....deși la ultima probă nu luasem 10 cum se întâmpla cu colegii mei care dăduseră din sport.

Evident că la facultate a fost mai bine. Am avut posibilitatea să aleg ce sa fac și am ales aerobic....era ceva mai simplu.

Și după atâta timp, acum când doar stau, scriu și citesc, acum când nimeni nu mă mai obligă să merg la educație fizică, am ajuns să simt lipsa acelor ore. Azi mi s-a făcut dor de sala de sport unde pentru prima dată am învățat să mă dau peste cap, mi s-a făcut dor de vestiarele noastre frumoase și de mirosul din sala de sport.

Ceea ce vreau să va spun: ”este adevărat că orice pedeapsă/problemă deocamdată pare o pricină de întristare, și nu de bucurie, DAR....” (întotdeauna vine un dar) după ce trece putem vedea că nu a fost așa de greu, și se poate ajunge la momentul la care am ajus eu...să îmi doresc să fac sport.

Așa că bucurați-vă de orice moment, chiar dacă în prezent vi se pare un moment neplăcut.

PS: O poveste și mai interesantă este cu limba engleză. Așa de frumos se schimbă viața...sau poate noi ne schimbăm în viață. Eu am învățat să mă bucur de orice, ”mă bucur și mă voi bucura”. Vă sfătuiesc să faceți și voi la fel.

O zi plinăăăăă de bucurie vă doresc!!!

Ce/Cât dăm?

Dați-mi voie să vă spun ce scrie în poza de mai sus. O fată este părăsită de cel cu care urma să se căsătoreasca. Ne sunt prezentate motivele despărțirii lor, dar prefer sa trec peste ele și să va spun ce a donat ea în urma experienței respective. 

1.unu inelu de auru cu numele dăruitoriului.

2. 18 coți orleanu invărgatu cu roșiu.

3. o păreche cercei de auru cu smaragdu.

4. o țintă la gâtu de auru cu smaragdu.

5. 6 părechi manuși

6. o pălăriă de veră.

7. unu coffiur (Corfratz) de jenili.

8. unu pieptinu

9. o meframă de mătase.

Care onoratulu comitetu alu lăudatului fondu după placu le va intrebuința întru folosulu orfelineloru *), a cărora părintescă îngrijire o au luatu asuprăși.

*) Se voru vinde cu loteria

Documentul este din 1853, dar cred ca fiecare înțelege vocabularul de atunci.În timp ce citeam aceste lucruri, zâmbeam, dar apoi m-am gândit care dintre noi am face gestul ei? Într-o lume în care toți ținem tot ceea ce primim, nu mai suntem sensibili la nevoile celorlalți, suntem egoiști și individualiști.

Daca tu/eu ai/aș fi fata părăsită, ți-ai/mi-aș dărui lucrurile care le-ai/le-am primit de la el, pentru creșterea unor fetițe orfane?

Invitație.

Am fi bucuroși să vă avem alături de noi la aceste întâlniri. Dacă nu ați vrea să veniți singuri, sau aveți nevoie de lămuriri suplimentare, vă stau la dispoziție. Sunteți bineveniți!!

Istoria unei table.

Azi în timp ce scriam o recenzie am primit un link de la verișoara mea, Alexandra. Am să public conversația și linkul primit și sper să vă facă și pe voi să îl urmăriți de la început până la sfârșit.

Alexandra Farcas: esti?

Raluca Andreea: da

Alexandra Farcas: sa te uiti la filmulet...ii despre inv romanesc

Alexandra Farcas: l-ai vazut?

Raluca Andreea: nu

Raluca Andreea: da o sa ma uit la el

Raluca Andreea:

Alexandra Farcas: uita-te

Alexandra Farcas: apoi ma poti contacta pt schimb de pareri

Raluca Andreea: ok

Alexandra Farcas: da sa te uiti la tot

Raluca Andreea: tre sa ma si uit...nu pot doar sa il ascult?

Raluca Andreea: ca acum scriam la recenzie

Raluca Andreea: si pot sa il ascult

Raluca Andreea:

Alexandra Farcas: ii bn

Raluca Andreea: mai mult decat sa il vad

Alexandra Farcas: k il arata pe el numa

Alexandra Farcas: nui imp

Raluca Andreea: ok

Raluca Andreea:

Alexandra Farcas: mno papa

Raluca Andreea: pap

După cum puteți vedea am întrebat-o pe Alexandra dacă pot să nu mă uit la filmuleț, ci doar să îl ascult. Vreau să vă spun că din momentul în care am văzut primele imagini nu am mai scris nimic la recenzie. Și uite că acum m-am pus să scriu pe blog și recenzia tot nescrisă e.

Au fost momente în care am râs împreună cu cel din video, momente în care m-am întristat, dar mi-a rămas bucuria cu care am urmărit tot filmulețul. Pe parcursul filmulețului îmi tot spuneam: ”Doamne da frumos poate fi” și zâmbeam. Prefer să vă las pe voi să urmăriți filmulețul și sper să rămâneți cu un gând bun. Sper să vedeți omul și nu neapărat sistemul din care a fost dat afară. Vizionare plăcută !!

http://www.youtube.com/watch?v=uoAKYvYves0

Într-o vineri

Așa după cum se poate vedea și din titlul postării, azi e vineri și cam de o oră am ajuns, cu bine din Cluj-Napoca. De ce zic cu bine? Veți înțelege îndată.

Am ajuns în gară și era oprită o mașină de Sălaj. Doi băieți își băgau bagajele în portbagaj și eu curajoasa, îl întreb pe șofer: ”mă duci și pe mine la Zalău?” :-D Răspunsul a fost afirmativ. Doream să mă urc în spate, dar unul din băieți, politicos, m-a îndemnat să merg în față. Am zis mulțumesc și m-am bucurat de locul primit. Intru în mașină și văd semnul de începător. Am zis: ”Clar! O să fac din nou febră musculară la picioare”. Era pentru a treia oară în viață când aveam să experimentez așa ceva. De ce mi-a fost teamă nu am scăpat. Prima dată, ca să arate ce brav e, intră în depășire cu apoximativ 120 km/h. Din față venea o altă mașină, care a oprit pentru a evita un accident. Asta nu era nimic pe lângă ce urma să ne aștepte. Cu cât ne apropiam mai mult de Topa cu atât ningea mai tare. La un moment dat, am început să mă rog...am zis că dacă mor, pentru mine e ok...dar dacă mor tinerii ăștia nu știu cum urma să fie pentru ei. Mi-am adus aminte ce mi-a zis un prieten, și anume că locul de lângă șofer e cel mai nepotrivit. În majoritatea accidentelor grave, cel de lângă șofer nu are așa mari șanse ca șoferul sau ca cei din spate. Am zis e bine, m-au băgat băieții la înaintare :))).

Când am ajuns în Sânmihaiul-Almașului, în fața noastră era o mașină mare și în timp ce coboram, șoferul, în mașina căruia eram și eu, a pierdut controlul acesteia. Cum totul era acoperit de zăpadă, clar mașina s-a întors în mijlocul drumului. A încercat să-și revină și să redreseze mașina. În cele din urmă am pornit din nou. Marea provocare doar acum urma...cum vom urca Gorgana și Meseșul. Am început să vorbim între noi, încercam să-l încurajăm pe tânărul șofer. Eu care nu am făcut școala de șoferi, dar care am un tată care îmi dă lecții nenumărate când mergem cu mașina, eram pe punctul de a-i spune să nu piște frâna că atunci e bai...mai bine să folosească frâna de motor. Mă gândeam cum să îi spun așa încât să nu pară că îi dau lecții. Și a venit momentul în timp ce discutam...apoi unul din cei doi băieți din spate a prins și el curaj și îl îndemna pe șofer să nu mai bruscheze mașina, să încerce să meargă constant și atunci mașina nu va mai aluneca. Probleme am avut și pe Gorgana și pe Meseș. Tiruri erau oprite în cele mai mari curbe și a fost o adevărată aventură ca să le depășim. Când am văzut Zalăul de sus, unul din băieți a zis că se bucură să vadă orașul. În momentul în care eram gata să cobor din mașină, am vrut să-l încurajez pe băiat, felicitându-l, pentru că s-a descurcat de minune, având în vedere că a fost primul lui drum de acest gen...lucru pe care l-am și făcut.

Când am coborât din mașină, aveam febră musculară la picioare și la mâini, fără exagerare, și simțeam că nu mă pot ține pe picioare. Dar i-am mulțumit lui Dumnezeu că ne-a adus cu bine.

Și mă gândeam: de ce ai nevoie când ai doar un șofer începător, o mașină fără cauciucuri de iarnă, și un drum plin de zăpadă? Clar ai nevoie de un Dumnezeu care să te păzească. Și așa a fost azi...Dumnezeu a fost cu noi. Și pentru asta îi sunt recunoscătoare.

Când veți fi în situații limită să nu uitați că puteți înălța o rugăciune, și sunt mari șanse să se termine totul foarte bine.

Bălan- Fitzuica în acțiune (2011-2012)

Anul acesta, după o mulțime de peripeții, am ajuns să îmi petrec trecerea dintre ani cu niște oameni așa de minunați. Am avut ocazia să reîntâlnesc oameni pe care îi cunoșteam de ceva timp și în cele 5 zile și 4 nopți am avut ocazia să cunosc și persoane noi. Am dus o ”luptă” pentru supraviețuire,(neavând apă), dar după toate acestea am înțeles că nu e important ce ai sau ce nu ai din punct de vedere material, ci cu cine îți petreci timpul....și tot ceea ce e lipsă din punct de vedere material e compesat de sute de ori de faptul că ești înconjurat de oameni minunați.

Deoarece Dumnezeu ne-a făcut pe toți foarte diferiți, și avându-l printre noi și pe Oliver, care e super talentat la desen, am avut plăcerea de a vedea momentele pe care le-am trăit acolo și prin intermediul desenului. Așa că m-am hotărât să împărtășesc cu voi unele din momentele pe care Oli le-a surprins.