Zilele trecute, mai exact vineri dupamasa, mi-am propus sa scriu pe blog. Si a trecut ziua de vineri, a trecut ziua de sambata, a trecut ziua de duminica si am realizat ca sunt asa de ocupata incat nu pot sa imi iau 10-15 minute libere, sa stau cu laptopul pe picioare, relaxata in pat si sa scriu.
M-am enervat pe situatia existenta si am zis ca daca nu am fi obligati de corpul nostru sa dormim, cred ca nu am avea timp nici pentru asa ceva.
Si daca ma gandesc, de cativa ani incoace, bunicii nostri, ca sa nu spun ai mei, ne tot spun ca ziua s-a scurtat si ca atunci cand dansii mergeau la camp o zi de lucru era asaaaaa de lunga. Acuma, iesi pana in oras, te trezesti ca trebuie sa fugi ca nebunul ca sa nu intarzii la locul de munca si odata ajuns acolo dai telefoane peste telefoane ca fara ele nu se poate.
Chiar si in dimineata aceasta m-am ridicat din pat pe la 7:10 si pana acum am avut din plin ce sa fac. Si cand am venit in camera m-am luat cu cititul, cautatul de ceva informatii si atunci mi-am adus aminte...blogul. Am lasat totul si uite ca acum scriu...desi dupa ce termin aici trebuie sa recupar ce nu am facut in timpul acesta.
Oricum, acestea fiind spuse, sa va zic de ce am tinul sa scriu neaparat. Vineri, am realizat ca in mine sunt doua inimi. Si nu exagerez, nu mint ci acesta este adevarul.
Am iesit de la munca la 12:30 si dupa o intalnire cu o prietena prin oras m-am dus si eu la doctor. Aveam programare. Si cand intru acolo, ma pune pe un pat si se face toata procedura pentru a ma pune la ecograf.
Imi arata ce-a de-a doua inima si imi spune: "Acum o sa auzim si cum bate". Cand am auzit bataile inimii am inceput sa plang. M-au coplesit niste emotii greu de descris si a continuat "ghemotocul tau este bine".
Este o minune cand realizezi cat de complex este corpul nostru, cum are capacitatea de a mai tine o viata in el si cum Dumnezeu se impica pana in cele mai mici detalii.
Realizez inca o data adevarul din Psalmul 139 (capitoul meu preferat din Biblie) "Tu mi-ai intocmit rarunchii, Tu m-ai tesut in pantecele mamei mele; Te laud ca sunt o faptura asa de minunata...Trupul meu nu era ascuns de Tine, cand am fost facut intr-un loc tainic, tesut in chip ciudat ca in adancimile pamantului. Cand nu eram decat un plod fara chip, ochii Tai ma vedeau; si in cartea Ta erau scrise toate zilele care imi erau randuite, mai inainte de a fi fost vreuna din ele"
Este o minune modul in care suntem creati, modul in care incepem viata si modul in care venim pe acest pamant. Dumnezeu m-a creat pe mine si tot Dumnezeu l-a creat pe micutul din mine. Si pentru aceasta ii sunt multumitoare.
