Zilele trecute, mai exact vineri dupamasa, mi-am propus sa scriu pe blog. Si a trecut ziua de vineri, a trecut ziua de sambata, a trecut ziua de duminica si am realizat ca sunt asa de ocupata incat nu pot sa imi iau 10-15 minute libere, sa stau cu laptopul pe picioare, relaxata in pat si sa scriu.
M-am enervat pe situatia existenta si am zis ca daca nu am fi obligati de corpul nostru sa dormim, cred ca nu am avea timp nici pentru asa ceva.
Si daca ma gandesc, de cativa ani incoace, bunicii nostri, ca sa nu spun ai mei, ne tot spun ca ziua s-a scurtat si ca atunci cand dansii mergeau la camp o zi de lucru era asaaaaa de lunga. Acuma, iesi pana in oras, te trezesti ca trebuie sa fugi ca nebunul ca sa nu intarzii la locul de munca si odata ajuns acolo dai telefoane peste telefoane ca fara ele nu se poate.
Chiar si in dimineata aceasta m-am ridicat din pat pe la 7:10 si pana acum am avut din plin ce sa fac. Si cand am venit in camera m-am luat cu cititul, cautatul de ceva informatii si atunci mi-am adus aminte...blogul. Am lasat totul si uite ca acum scriu...desi dupa ce termin aici trebuie sa recupar ce nu am facut in timpul acesta.
Oricum, acestea fiind spuse, sa va zic de ce am tinul sa scriu neaparat. Vineri, am realizat ca in mine sunt doua inimi. Si nu exagerez, nu mint ci acesta este adevarul.
Am iesit de la munca la 12:30 si dupa o intalnire cu o prietena prin oras m-am dus si eu la doctor. Aveam programare. Si cand intru acolo, ma pune pe un pat si se face toata procedura pentru a ma pune la ecograf.
Imi arata ce-a de-a doua inima si imi spune: "Acum o sa auzim si cum bate". Cand am auzit bataile inimii am inceput sa plang. M-au coplesit niste emotii greu de descris si a continuat "ghemotocul tau este bine".
Este o minune cand realizezi cat de complex este corpul nostru, cum are capacitatea de a mai tine o viata in el si cum Dumnezeu se impica pana in cele mai mici detalii.
Realizez inca o data adevarul din Psalmul 139 (capitoul meu preferat din Biblie) "Tu mi-ai intocmit rarunchii, Tu m-ai tesut in pantecele mamei mele; Te laud ca sunt o faptura asa de minunata...Trupul meu nu era ascuns de Tine, cand am fost facut intr-un loc tainic, tesut in chip ciudat ca in adancimile pamantului. Cand nu eram decat un plod fara chip, ochii Tai ma vedeau; si in cartea Ta erau scrise toate zilele care imi erau randuite, mai inainte de a fi fost vreuna din ele"
Este o minune modul in care suntem creati, modul in care incepem viata si modul in care venim pe acest pamant. Dumnezeu m-a creat pe mine si tot Dumnezeu l-a creat pe micutul din mine. Si pentru aceasta ii sunt multumitoare.
duminică, 19 aprilie 2015
duminică, 15 martie 2015
Revenire
Cine nu stie versurile piesei "Primavara incepe cu tine" de la Holograf? Acolo este un vers care spune cam asa "prima dragoste nu se uita niciodat' " lucru care este adevarat.
Prima mea dragoste a fost... scrisul. Scrisul in jurnale personale pe care si acum le mai am, scrisul in spatiul virtual, scrisul in carnetele pe care daca le deschid abia se mai intelege mesajul din cauza deteriorarii cernelii in timp.
Saptamana trecuta (12 martie) fosta mea colega de camera din studentie a publicat pe Facebook una dintre publicatiile mele de pe blog. A fost scanteia care a reaprins dorul de a petrece putin timp aici si de a impartasi din nou cu voi unele "franturi din viata mea". Dar scanteia a luat foc in aceasta seara, cand stand de vorba cu o verisoara de a sotului meu, aceasta m-a incurajat sa scriu din nou. Asa ca uita-ma din nou aici.
Anul trecut a fost unul cu muuulte evenimente petrecute in viata mea. Dar cele mai importante sunt cateva pe care am sa vi le spun pe scurt.
Desi cu greu, m-am despartit de copiii de la gradinita, si mi-am schimbat locul de munca. Imi e dor de acele minuni in miniatura, dar ma bucur de ei cand ne mai vedem prin oras.
Din decembrie 2014 am ramas fara cel care m-a invatat sa fiu om. Dansul m-a invatat ca la noi in familie cuvantul e la "rang de virtute" si ca odata dat acest cuvant trebuie sa il tin. Tata...m-a invatat multe lucruri bune mai mult din exemplul personal decat prin lectii teoretice.
Relatia mea, cu cel care in utima postare (28 septembrie 2013) apare ca fiind prietenul meu, s-a concretizat asa incat acum este sotul meu, prin urmare si numele meu de familie s-a schimbat.
O alta schimbare este si aceea ca acum cateva zile am condus din nou pe un alt om drag mie pe ultimul drum, si acesta a fost bunicul meu.
Au fost multe momente dificile prin care am trecut, dar in acele momente m-a ajutat mult o cantare care spune asa "Taria mea, taria mea esti Tu o scump Parinte/ prin incercarea cea mai grea/ Tu-mi dai puteri nespuse etc". Am simtit in momentele grele ale vietii ca Domnul imi da putere si pot merge inainte.
Si ca sa incheiem frumos, cu zambetul pe buze, va pun o poza mai jos si sper sa va bucurati de bucuria mea.
Prima mea dragoste a fost... scrisul. Scrisul in jurnale personale pe care si acum le mai am, scrisul in spatiul virtual, scrisul in carnetele pe care daca le deschid abia se mai intelege mesajul din cauza deteriorarii cernelii in timp.
Saptamana trecuta (12 martie) fosta mea colega de camera din studentie a publicat pe Facebook una dintre publicatiile mele de pe blog. A fost scanteia care a reaprins dorul de a petrece putin timp aici si de a impartasi din nou cu voi unele "franturi din viata mea". Dar scanteia a luat foc in aceasta seara, cand stand de vorba cu o verisoara de a sotului meu, aceasta m-a incurajat sa scriu din nou. Asa ca uita-ma din nou aici.
Anul trecut a fost unul cu muuulte evenimente petrecute in viata mea. Dar cele mai importante sunt cateva pe care am sa vi le spun pe scurt.
Desi cu greu, m-am despartit de copiii de la gradinita, si mi-am schimbat locul de munca. Imi e dor de acele minuni in miniatura, dar ma bucur de ei cand ne mai vedem prin oras.
Din decembrie 2014 am ramas fara cel care m-a invatat sa fiu om. Dansul m-a invatat ca la noi in familie cuvantul e la "rang de virtute" si ca odata dat acest cuvant trebuie sa il tin. Tata...m-a invatat multe lucruri bune mai mult din exemplul personal decat prin lectii teoretice.
Relatia mea, cu cel care in utima postare (28 septembrie 2013) apare ca fiind prietenul meu, s-a concretizat asa incat acum este sotul meu, prin urmare si numele meu de familie s-a schimbat.
O alta schimbare este si aceea ca acum cateva zile am condus din nou pe un alt om drag mie pe ultimul drum, si acesta a fost bunicul meu.
Au fost multe momente dificile prin care am trecut, dar in acele momente m-a ajutat mult o cantare care spune asa "Taria mea, taria mea esti Tu o scump Parinte/ prin incercarea cea mai grea/ Tu-mi dai puteri nespuse etc". Am simtit in momentele grele ale vietii ca Domnul imi da putere si pot merge inainte.
Si ca sa incheiem frumos, cu zambetul pe buze, va pun o poza mai jos si sper sa va bucurati de bucuria mea.
Si noutatile continua...voi impartasi cu voi lucrurile care se vor mai intampla in viata mea.
Abonați-vă la:
Comentarii (Atom)