Necunoscutul

Pe la începutul acestui an împreună cu Krisztina Juhasz am plecat până la Târgu-Mureș. Eu eram ”obligată” să merg până acolo pentru a-mi fotografia niște documente din Arhivele Naționale. Și cum mie îmi era groază să merg singură și cum Krisztina știa maghiară am rugat-o să vină cu mine.

Ne-am pornit noi dimineața pe la 5 și ceva din Cluj-Napoca, am ajuns în Târgu-Mureș și cumva cumva am ajuns unde trebuia. Am fotografiat cât de mult am putut din documente și venind seara ne-am pregătit să mergem în gară pentru a ne întoarce din nou acasă. Nu se putea să nu ne oprim și prin mall-ul lor și după ce am colindat puțin locurile de pe acolo ne-am îndreptat spre gara.

Acum sper că știți cu totii cum sunt gările de la noi din România...neprimitoare...pline cu cerșetori...oameni care nu au unde sa stea și aleg să își facă o casă din locul pe unde unii doar sunt simplii trecători. Fiind cu Krisztina, ea îmi tot spunea unde să stăm, unde e mai ”puțin” periculos...și într-un final ne-am așezat unde a zis ea. Am urmărit cu atenție o fetiță mică care în spatele murdăriei de pe ea se vedea un chip așa de frumos. Am observat cum era așa de neglijată de mama ei...care evident era una din acele persoane care au ales gara ca și loc pe care să-l numească casă. Am început să-i zâmbesc acelei fetițe și să îi dau atenție. În acest timp, vedem un baiat, necunoscutul de la noi din poveste, care se tot plimba pe acolo si după scurt timp a ales să se așeze chiar lângă noi. Fetița a alergat spre necunoscut pentru că tocmai își scosese laptopul și fiind uimită de ceea ce vede s-a oprit langă el. Dar, eu având ceva mai puțin care să atragă atenția, dar totuți ceva ispititor, a venit și rândul meu. Așa că după câteva momente fetița a venit la mine pentru a-si primi biscuitele cu cremă promis.

Momentele acestea prețioase nu au durat mult pentru că până la urmă, oricum ar fi mama tot mamă este, așa că fetița murdară dar extrem de frumoasă a alergat la cea care i-a dat viață. A fost o experiență incredibilă, eu fiind la Arhive tocmai pentru a studia acești copii marginali și orfanii și a vedea soarta lor.

Dar poate vă gândiți de ce am scris acum această experiență. Pentru că astăzi, in timp ce lucram pe acele documente pe care atunci le-am fotografiat, mi-am adus aminte că după ce fetița a mers la mama ei, necunscutul a intrat în vorba cu mine. Și ca doi trecători prin gara respectivă am început să vorbim unul cu altul... el m-a ajutat să îmi găsesc ora la care urma să vină trenul care să ma ducă acasă...m-a ajutat să găsesc chiar trenul cel bun și să nu urc în cel care tocmai venise dar care era unul greșit...și care m-a încurajat zicând că dacă întârzie sau nu mai vine trenul pe care îl așteptam o să am un altul peste câteva ore.

Ne-am urcat fiecare în trenul potrivit și de atunci nu mai știu nimic despre necunoscutul din gară.

PS. L-am vazut pe necunoscut și în mall cu bagaj mare și i-am spus Krisztinei ca acesta sigur merge la gară... și așa a fost.

Cum nu am poze cu necunoscutul am ales ceva poze cu mine si Krisztina. Aceasta e din arhive...Krisztina căzută la datorie :P