Am să încep postarea de azi cu un episod pe care l-am trăit la locul de muncă. Învăț așa de multe de la copiii din grupa mea.
Într-o zi când trebuia să stau la muncă până la ora 18 am rămas cu doi băieți. Unul din grupa mea și altul dintr-o grupă mai mare. La un moment dat amândoi vroiau apă. De fapt cel de la mine din grupă vroia, și celălalt a zis că vrea și el. Amândoi aveau sticluțe de acasă, doar că erau goale. Și fiind în toată grădinița doar eu cu ei, am zis că mergem până în sala de mese, le pun apă în sticluțe și le dau. Dar, pentru aceasta a trebuit să le iau sticluțele, ca ei să poată să se țină de balustradă în timp ce coboram de la un etaj la altul. Când le-am luat sticlele, amândoi au început să îmi plângă că vor sticla, că vor apă și făceau crize. Degeaba le explicam eu că nu au ce face cu sticla goală, că eu le-am luat-o pentru scurt timp ca ei să poată să coboare și apoi ca eu să le pun apă în sticlă și în cele din urmă să primească ceea ce doreau. Am coborât scările în timp ce ei plângeau după sticlele lor goale, am ajuns în sala de mese și se întindeau să ajungă la sticle să le ia goale și eu ca una care știam ce vreau să fac nu le-am dat-o până nu au primit-o plină.
Când am urcat din nou scările să mergem în sală, mi-a venit în minte o comparație. Exact așa sunt și eu cu Dumnezeu. Mă supăr când îmi ia ceva. Și strig că vreau înapoi. Dar de fapt nu mi-ar folosi la nimic dacă mi-ar da lucru dorit așa cum îl aveam eu. El mi-l ia pentru o perioadă scurtă de timp, ca să mi-l redea plin, complet. De fiecare dată când mi-a luat ceva, de fiecare dată a durut. Este și normal. Dar după experiența cu copiii, am învățat să accept că mi se ia ceva tocmai ca să primesc altceva mai bun în schimb.
Exemplul de sus se aplică foarte bine la lucruri fizice pe care le pierzi și care pot fi înlocuite cu altele mult mai bune. Dar când vine vorba de persoane...aici e mai diferit. Personal, după ce am trecut prin momente în care mi s-au luat persoane dragi de lângă mine, am primit pe altele în schimb, dar mai există bucuria aia deplină care era înainte? Până acum nu. De ce? Nu e mai bun ce am primit în schimb? Din unele puncte de vedere e mai bun, dar fiecare persoană e diferită, are farmecul specific și îmi e dor de oamenii pe care nu îi mai am lângă mine, dar încerc să mă bucur de ce am.
Viața nu e ușoară (zic și eu după 25 de ani trăiți aici pe Pământ), dar o trăiesc pentru un scop suprem, pentru o viață care va veni, după care tânjesc de numa și care știu că va fi de mii de ori mai frumoasă decât aceasta de aici.
Așa că, prin orice treceți, rețineți...vi se ia un lucru pentru a vi se da un altul mai bun, mai complet, mai plin. În schimb persoanele sunt de neînlocuit!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu